vineri, 18 februarie 2011

Scrisori către părintele Jacob (2009)


Scrisori catre parintele Iacob este emotionanta poveste a Leilei, o condamnata la inchisoare pe viata care tocmai a fost absolvita.
Primul cadru din “Scrisori către părintele Jacob” (director de imagine Tuomo Hutri), al unui bărbat aşezat, cufundat pe trei sferturi în întuneric, aminteşte de misteriosul debut din “Căinţa” lui Abuladze şi are aceeaşi funcţie de prolog către o confruntare dintre întuneric şi lumină, în care tensiunea dramatică (întreţinută de cuplul actoricesc Kaarina Hazard şi Heikki Nousiainen) este net potenţată de contrastul vizual.


Scenariul filmului “Postia Pappi Jaakobille”, semnat de regizor şi Jaana Makkonen, este linear şi fără multe răsturnări de situaţie. O criminală condamnată la închisoare pe viaţă este graţiată după doisprezece ani de detenţie. Spre surprinderea ei, femeia lipsită de familie şi prieteni primeşte o ofertă de serviciu ca asistentă a unui preot orb de provincie, căruia trebuie să-i citească scrisorile. Deformată de anii de izolare şi complexată de incertitudinea reintegrării sale sociale, Leila este necolaborativă şi reticentă, reacţionând cu duşmănie la dragostea părintească necondiţionată cu care o primeşte bătrânul pastor. Valurile de scrisori aduse zilnic de poştaşul pe bicicletă (trimitere la un personaj din “Sacrificiul” tarkovskian, plasat într-un peisaj similar), la care părintele răspunde cu seriozitate şi altruism, rugăciunile înălţate spontan pentru necunoscuţi o indignează; respectul şi evlavia de care se bucură fragilul părinte printre sute de oameni, care îi cer sfatul şi rugăciunea, uneori chiar şi bani, îi stârneşte, probabil, invidia: chipul crispat al femeii masive, neiubite de nimeni nu ne lasă să-i ghicim sentimentele, dar gestul de a arunca o parte din scrisori şi de a-l intimida pe poştaş o confirmă. Sabotajul îi reuşeşte şi, în scurt timp, poştaşul nu mai soseşte, ori se întoarce din drum, speriat, la vederea siluetei ameninţătoare a Leilei. Dispariţia misivelor zilnice îl nedumereşte şi îl zguduie pe părinte, care se simte inutil şi abandonat, rupt de orice contact cu lumea: rugăciunile pentru ceilalţi erau cele care-i dădeau viaţă! Leila jubilează, în timp de părintele trăieşte drama existenţială a părăsirii de Dumnezeu. Pe teritoriul pustiu, insular, al casei singuratice înconjurate de natură, părintele Jacob i se confesează singurului suflet de lângă el. Leila primeşte jelania umilă a părintelui şi inima i se dezmorţeşte: reuşeşte, pentru întâia oară, să plângă şi să-şi recite propria “scrisoare”: povestea tragică a unei vieţi sfărâmate. Părintele o ascultă, rostind simplu, ca şi în alte dăţi: “Ceea ce la oameni e imposibil la Dumnezeu este posibil”. Rosteşte şi moare.

Duhul "ortodox" al peliculei e evidenţiat nu doar de atitudinea faţã de oameni şi Dumnezeu a personajului principal (ce aminteşte de civilizaţia epistolarã a lavrelor ruse), ci şi de indicii scenografice concrete, justificate istoric, ca rãmãşitele vizibile şi relativ abundente de frescã ortodoxã, animând pereţii degradaţi ai catedralei din pãdurea finlandezã - trimiteri cãtre trecutul comun, istoric şi pnevmatic, în care (ca la Zviaghinţev) graniţele interconfesionale sunt conştient estompate (nu însã pânã la anulare ideologic-ecumenistã), întru evidenţierea şi retrãirea creştinismului unic, viu, originar.

sinopsis de: Elena Dulgheru

Niciun comentariu:

Filme online